vreau, vreau, vreau!

E din nou noapte tarziu, lungile perioade de insomnie au inceput sa revina. Daca acum ceva vreme apareau din motive de nimic, cum ar fi o scoala noua, oras nou, acum nici macar nu mai pot compara.

Nu-i loc de asa ceva.

De vreo doua saptamani nu am mai pus geana pe geana decat dupa ora trei sau patru dimineata.

Am zis ca vreau o schimbare, mi-am dorit-o , am tipat dupa schimbarea asta in tacere. A venit..ca un uragan,o alta comparatie care nu isi are masura.

Cum sa rup din suflet ce simt si sa pun in cuvinte?

Cum sa rup din suflet, cand de fapt nici nu imi doresc asta?

Imi vine sa ma pun in genuchi si sa imi plang of-ul pana lesin, sa ma tavalesc pe jos, sa disper, da!sa disper!

Daca as fi stiut ce se va intampla, as fi  facut ceva sa schimb  momentul ala, sau as fi asteptat cu nerabdare momentul condamnarii?

Pe cine mint eu? Cu siguranta ca as fi infruntat momentul ala daca stiam dinainte ca avea sa vina, si probabil as fi sustinut sus si tare ca nu ma va afecta, as fi pufnit in ras, m-as fi comportat copilareste.

Asta s-ar fi intamplat in imaginatia mea de om bolnav.

Dar cu siguranta chiar de stiam ce avea sa urmeze nu m-as fi dat la o parte , si desi sustin ca as fi rezistat , probabil rezistenta mea era la fel de puternica asa cum e un om care se pune in fata trenului..Uite aici o comparatie pe masura!

Daca acum as avea de ales intre a uita tot si a continua asa, cu siguranta ca nu as alege sa uit..de ce sa imi doresc sa uit asta, cand practic din asta traiesc?

Ce as deveni daca as uita asta?

Un nimic, as trai visand, traind intr-o lume inaginara si probabil intr-o camasa de forta. Desi tot asta risc sa patesc continuand…asta.

Am impresia ca mi se intampla numai mie. Sunt eu egoista? Sunt atat de insensibila incat sa ma gandesc doar la mine ?

Stiu sigur ca poate nu sunt singura care trece prin asa-ceva, pot baga mana  in foc, dar cu siguranta nu imi pasa, si devin impasibila la sentimentele de genul a celor din jur, cand inauntrul meu totul se prabuseste.

Imi sustin cu greu zidurile mele, nu mai am putere sa le sustin si pe ale altcuiva…nu mai am forta nici fizica nici psihica.

Totul se naruie, se duce pe apa sambatei.

Cum sa fac sa scap de povara asta care imi usureaza viata?

Iar aberez… tocmai am zis ca nu vreau sa scap de ea.

Nu exista solutie, nu pot sa fug, nu am unde sa ma ascund, nu am cum sa mai mint, nu pot sa fac nimic.

Desi ma omoara pe dinauntru, in realitate, in momentul asta in care pun litera langa litera, pot sa jur ca fac totul gandidu-ma la asta.Totul!

Vreau sa trag de mine, sa ma ridic desi m-as tarai prin praf.

De ce?

Pentru ca inca sunt destul de proasta incat sa ma agat de ultimul ciot de speranta. Pentru ca inca e acolo, pentru ca nu vreau sa ii dau drumul si pentru ca nici ea nu vrea sa plece.

Cad…e ca o groapa fara fund, cu atat cu, cat cad mai mult cu atat nu mai vad nicio cale de iesire, si continui sa cad, sa cad.. si daca la inceput imi era frica si tipam , acum starea mea-i cu totul alta…lasati-ma sa cad.

Daca as fi putut ocoli groapa asta, tot nu as fi facut-o, m-as fi prefacut ca ma impiedic si tot acolo as fi cazut, pentru ca era inevitabil sa nu o fac.

As fi vazut  groapa si curioasa sau nu m-as fi uitat in ea. Cum am zis.. inevitabil.

Precum o cotofana care vede un obiect ce straluceste, asa as fi fost si eu.

Asa ca, de ce sa nu imi pun eu singura batul de care sa ma impiedic in cale?

As sta in ploaie si as plange in prostie ca sa nu mai stie  nimeni ca plang, as zambi oricum asta fac zi de zi, zambesc, sunt falsa.

Cum sa ma comport?

Nu vreau sa ma mai ridic din starea asta desi imi face atat de mult rau..imi face atat de mult bine.

Unde imi e ghidul sa ies din labirintul asta?

Cand o sa se opreasca vantul si nu o sa ma mai biciuie peste fata? Mi-a lasat cicatrici pe suflet.

Am trecut prin furtuni mai mari , dar asta pe cat de mica a fost, nici acum nu s-a terminat.

Nu vreau sa se termine, si daca se va termina vreau sa vad soarele ala zambaret.

Zambetul ala prostesc vreau sa il vad pe fata soarelui.

Vreau sa stau departe de ploaie, dar nici nu vreau sa ma opresc din plans, daca pentru asta voi plange, am sa plang toata viata, vreau sa racesc.

Vreau sa inghet, ca atunci sa ma pot bucura mai mult de caldura…de…caldura.

Sa ma topesc de atata caldura!

Capitolul 3 - Visul- Partea I

O faramita de lumina se chinuia sa isi faca loc printre marginile perdelei trase.
Se apropia de ora sase seara si fiindca era octombrie soarele se pregatea sa se stinga.
Putea sa jure ca asemenea vis tampit nu mai avusese pana acum..
Capul tot il durea si fi dat orice pentru un strop de cafea,si cateva bucati din  drogul lui preferat, fara de care probabil s-ar ispravi...oricum se ispraveste si asa.
Nu isi mai amintea ce facuse zilele astea, se simtea de parca ar fi dormit incontinuu cel putin in ultima saptamana.
Ca de obicei viata lui se scurgea pe gaura canalului, pentru ca pe apa sambetei deja era prea frumos.
Avea in minte doua versuri din unul din cantecele compuse de el insasi "Cause I will fall , but I will rise up/ Feel no more pain, it's not strong enough !", se trezise cu el in minte. Ironic , acum ar fi stat lesinat de somn in pozitia in care se afla si pentru o viata daca ar fi fost nevoie, ii era atat de lene incat si respiratul il obosea.
"Nu mai respira atunci."
"Grozav, David- baiete, iar auzi voci..camasa de forta scrie pe tine ba!"isi spuse el ironic.
Apoi vocile incetara sa se mai certe.Cazu intr-un somn obositor, se trezea, dar totusi nu era treaz si dormea, dar putea sa jure ca nu se prea numea somn.Se afla intr-o lume de mijloc, prins acolo , il tinea prins o durere acuta de cap , o ameteala pe care nu si-o putea explica, ii aparusera in fata ochilor sau nu...in interiorul capului mai bine zis o multime de memorii pe care le vedea de undeva dinauntrul lui ca si cum ar fi fost proiectate pe o panza uriasa de cearceaf alb: amintiri cu parintii lui , amintiri de cand era mic, primul cadou de la mosu', prima data cand il vazuse pe tatal sau deghizandu-se intr-unul , prima imbratisare a tatului , prima palma pe ca o primise de la acesta , primul sarut, prima dragoste (si ultima) si prima despartire.
Cea mai persistenta amintire a fost cea cu prima ea, care avea sa ii lase semne pe suflet toata viata.
Nu o cunoscuse in cine stie ce imprejurimi, doar o vazuse in parc facand poze , mai exact il prinsese pe el intr-o poza atunci cand isi lasa amprenta printr-un graffitti pe unul din zidurile din parc.
Nervos ca recent avusese o problema cu politia din cauza unui graffitti , aproape ca ajunsese in 2 secunde langa fata , cerandu-i cu o moaca amenintatoare sa "stearga dracului poza".
In ciuda aspectului de salbatic pe il avea, a hainelor pe care le purta , a vocii imbibata cu nervi , cu toate aste fata nu facuse mai mult decat sa-i zambeasca si nonsalanta sa ii mai faca inca o poza, postandu-i blitzul de la aparat fix in ochi.
El ramasese perplex si pe ea o bufni rasul.
Ii mai facu o poza.
"Nu are sa ajunga nicaieri poza asta, nicaieri unde ti-ar putea face tie probleme."
"Nicaieri unde sa imi faca mie probleme , si mai exact unde anume ajunge? "
"Probabil pe site-ul politiei."
"?!"
"Ar trebui sa iti vezi fetisoara in momentul asta, merita imortalizata ! "
"Hei.."
"Stai linistit, daca imi spui cum te cheama probabil nu o sa ajunga decat pe blogul meu  personal."
Ii mai facu o poza.
"Si daca nu am de gand sa iti spun cum ma cheama? Ca ai sa faci?"
"Nimic, dar nu strica sa-mi incerc norocul, nu?"
"Iti incerci norocul cu orice nenorocit de pe strada care deseneaza pe pereti?"
"Ai putea spune si asta...face parte din viitoarea mea meserie."
Ea continua sa faca poze in timp ce vorbea.
"Viitoarea? Fotograf? Nu? "
"Nu. Psiholog."
"De ce ti-ai bate capul cu niste oameni incapabili sa sa tina pe picioarele lor, psihic.."
"Interesant, probabil din acelasi motiv pentru care imi bat capul cu tine in momentul asta."
"Ma psiholo-dadacesti?
"Nu. Oamenii ma incita."
"Dar tu ce esti? Animal?"
"Biped, si da, sunt uneori."
".."
"Sunt doar curioasa."
"Vad, pozezi o piatra."
"Da, o piatra ce poate exprima mai mult decat un om."
"Iti pot arata un loc care ii va place aparatului tau foto."
"Serios? "
"Da, asta daca ai incredere in mine."
"Imi vei face rau.. ?zise ea aproape bufnind-o rasul."
"Nu.."
Cum ar fi putut sa ii faca ceva din moment ce deja ar face orice pentru ea si nu impotriva-i?
David o dusese in unul din locurile lui preferate pe care nu il impartasise cu nimeni. Sus pe un bloc , de unde putea privi tot orasul.
"Daca mai ai rabdare 30 de minute vei prinde un apus incantator."
"Ahh, imi pare rau, imi ia o ora sa ajung acasa si este deja prea intuneric.."
"Ohh, ok."
"Imi pare rau, mai vorbim, pa- paaa."
David nu mai avusese timp atunci sa spuna nimic.Nici macar nu stia cum o cheama sau daca o va mai vedea vreodata, cert era ca avea sa ii ramana in minte o vreme.
La o saptamana dupa ce o intalni, baiatul o revazu pe fata intr-un loc cunoscut ambilor acum.
"Hei , stii ca nu e frumos sa dai buzna asa in locul meu preferat,nu?"
"Ma bucur sa te revad David", zise fata inca intoarsa cu spatele "Vreau sa iti fur cateva poze din locul asta in seara asta."
"Inspirata?"
"Aparatul...da, cu siguranta" zise razand, "sper ca nu ai niciun plan pentru noaptea asta".
"Nu cred, desi presimt ca o sa am in urmatoarele 10 secunde"
"Bingo! Nu am carat degeaba termosul asta cu, cafea si paturile astea dupa mine, haide, cate una pentru fiecare, nu te speria."
"Suna ...calm planul tau, ma asteptam la ceva mai ..altfel"
"Altfel?"
"Da."
"De ce David? Sunt o ciudata?"
"Nu in sensul ala."
"Exista mai multe sensuri ale cuvantului asta? Care-i ala bun si care-i ala rau?" bufni ea in ras.
"E de bine oricum, sa trecem peste"
"Bine.."
"Povesteste-mi despre tine David.."
"Nu-i nimic de auzit, nu am ce povesti."
"Haide David, inventeaza ceva, daca nu ai ce povesti"
"Ei bine , ceva , locuiesc intr-un palat de clestar de la marginea orasului, unde domneste jegul si nobili sunt gandaci si sobolani care isi manifesta suprematia tropaindu-mi prin tavan toat ziua si mai ales toata noaptea. Mama si tata , adica regele si regina, i-am lasat in urma , am parasit castelul de aur al mamuchii si tatuchii , pentru  aram o familie prea perfecta si am decis sa fiu eu oaia neagara a familiei si sa imi iau talpasita, si acum iata-ma aici stand inunul din locurile mele favorite de vacanta , admirand stelele, alaturi de...tine."
"Imi pare rau David"
"Nu ai de ce, ai vrut sa inventez, am mai colorat putin povestea."
"E o seara frumoasa, hai sa nu o stricam, povesteste-mi tot ce iti aduci aminte si e fericire , pune-mi putina fericire pe paine!"
In seara aia au tot facut poze si vorbit, incat nu au dormit mai deloc.
A doua zi cand plecase tot nu ii aflase numele.

Imaginati-va o viata care se da de-a dura, se rostogoleste pe deal la vale..

Ar trebui sa dorm la ora asta, dar nu pot.
De ceva timp,nu fac altceva decat sa ma intorc de pe o parte pe alta atunci cand pun capul pe pat ( nu mai folosesc o perna de ceva vreme).
Ma simt dezamagita  de viata pe care o am..de fapt nici nu stiu cum ma simt, pentru ca am momente cand ma simt bine, sunt multumita de unele lucruri, dar apar altele care stiu sa imi dea peste nas si sa-mi strice tot cheful.
Sunt dezamagita de momentele cand mi se fac mici aluzii ca banii sunt mai importanti decat altceva, iar daca ii ai p-aia ai tot.
Dor tampeniile astea.
Nimeni nu stie ce in sufletul celui de langa e el, e imposibil.
Prin urmare doare ca dracu' cand aud unele chestii. Atata timp cat nu stii ce simt in sufletul meu asta "mic si negru" mai bine lasa-ma in pace.
Ma inteleg bine singura, si singuratatea nu e ceva ce sa ma deranjeze, ba dincontra.
Nu inteleg treaba cu sa fii inconjurat in permanenta de prieteni, nu e pe bune , zau..
Sa nu sa inteleaga gresit , imi iubesc prietenii si le multumesc pentru ca imi sunt aproape.
Dar asta nu inseamna ca atunci cand cer un moment de singuratate, sunt suparata, pur si simplu creierul meu cu un singur neuron striga a disperare dupa momentul ala.
Asa e si acum.
Am momente din ce in ce mai dese in care imi vine sa merg de nebuna pe campii si sa imi tip nervii pana lesin.
Pacat ca nu am o campie prin apropiere.
Din fericire pentru mediu si din pacate pentru mine, nervii cauta alta cale de iesire..si o gasesc...intrebati-mi batistele.

Nu am mai scris de ceva vreme pe blog, asa ca zi am sa recuperez.
Ce s-a mai intamplat in ultimele cateva luni?
Ei bine ce am scris sus a fost doar prologul.
Sunt la facultate, nu mai conteaza unde, important e ca am scapat dintr-un oras de cacat.
Sunt in Bucuresti, nu in alta parte.
Nici nu se compara actualul cu prezentul.
Prima oprire pe care am facut-o cand am venit aici a fost in fata Universitatii, unde-s cartile multe...as imbatrani de drag intr-o librarie, nu mi-ar trebui nici apa, nici mancare..
Am deja o "mica"...hmm..colectie de carti, nu m-am putut abtine, cu riscul ca ramaneam fara bani.Nu-i vad primordiali.


Viata de camin?
Ce sa spun.. un sinonim petru camin=faraparintipecapulmeu.
Viata de student in sine, aduce cu sine si beneficii printre care cel mai mare e libertatea, nu te ma cacaie nimeni la cap, si chiar daca o face cineva ii va imposibil sa te verifice , avand in vedere ca tu esti la 60 si ce de kilometri departare..so that's a +.
In fine...ma apucasem sa povestesc , viata mea de la camin , nu prea a fost de la camin de cand trebuia..din pacate,sau nu.
Prima saptamana am fost nevoita sa stau in alta parte, parte care mi-a dat viata peste  cap si la propriu si la figurat. [Imaginati-va o viata care se da de-a dura, se rostogoleste pe deal la vale].
Poate sa rada cine o vrea, sincer am devenit imuna la cacaturile de genu', dar m-am indragostit, destul incat sa raman cu stomacul gol (intelege cine vrea, ce vrea.).
Cineva m-a invatat ca nu ar trebui sa imi fie teama. Si acum nu mai imi e. Probabil ca acum ceva timp  as fi tinut pentru mine chestia asta, dar acum nu mai o fac.
Revenind la ceea ce trebuie sa contina paragraful asta de fapt..viata de camin e agitata.. suntem 3 fete in camera, iar pe una din ele o cunosc de cativa ani , am fost impreuna in liceu, suntem la aceiasi facultate, aceiasi grupa, iar cealalta fata, nu am nimic sa ii reprosez, ne intelegem foarte bine , impartim frateste mancarea  din borcanele mamicilor noastre :)) , "shareuim" tot ce se poate.
Avem momente cand radem ca nebunele, uneori fara sa stim de ce. Ne uitam la Tom si Jerry impreuna, iar ultima noastra isprava a constat in imbunatatirea "aragazului" nostru de ultima generatie, transformarea din simplul aragaz intr-un toaster de exceptie =)).
Ne descurcam.
Camera nici nu mai arata cum arata la inceput , cel putin eu mi-am redecorat tot ce insemna spatiu din jurul patului, in special peretii. Administratoarea caminului  nu ar fi prea incantata de privelistea de pe peretele meu , dar duca-se.
Frigiderul...componenta de baza a camerei noastre :)) , are doua stari are doua stari "foarte plin"  si "unde dracului s-a dus toata mancarea ?".
Avem si TV, momentan e pe Animax :D, me of course.
Am avut mici patanii cu usa care nu mai vroia sa se incuie decat dupa ce te chinuiai jumatate de ora sa o incui dupa care intr-o zi de plictiseala nu s-a mai incuiat deloc, intr-o dimineata mai bine zis.
Acum cateva zile ne-a cazut becul...suna ciudat nu?
=)) Stateam la un film concentrati cu floriceaua-n mana, cand se aude ceva cazand: becul...da..de sus de unde era a facut buf.
Am stat o zi fara lumina pentru ca un alt bec nu avea chef sa se infileteze si sa ne ofere lumina lui binefacatoare. Chestia s-a rezolvat pana la urma, acum avem lumina :))
Si cam aici se incheie primul "capitol" din viata de camin.



Revenind asupra chestiei.


Mutarea la Bucuresti mi-a schimbat viata, intr-adevar. Am venit cu multe vise-n buzunar, pe care le-am aruncat departe intr-un colt cand m-am indragostit.

Da, m-am indragostit :)
Nu imi mai e teama sa o spun.
Sunt o ciudata pentru ca imi era teama de asta nu? Sau mai bine suntei voi ca pana la urma nu toti suntem la fel.
Nu imi mai e teama sa fac sau sa spun multe lucruri, probabil ca se numeste maturizare (cuvant pe care uneori il urasc), asta sau pentru ca cineva mi-a deschis ochii: "Ce vezi in jurul tau? Oameni.." (Intr-o nu stiu care seara , pe un nu stiu care peron...la la laaaaa) - stiu ca nu e asa melodia, e varianta personalizata dragilor-.
Deci da, M-AM INDRAGOSTITTTTT.
Saptamana fara camin a fost "the you'll be doomed, week".
Prea multe nu sunt de povestit aici , cert e ca nu mi-a trecut, desi mai e putin si mi se scot ochii din orbite, ca ar trebui sa incetez, dintr-un anumit motiv, pe care fundul meu nu are chef sa il precizeze momentan.
Atentie , nu el a fost cel care mi-a scos ochii :)).
Din pacate..poate ar fi trebuit sa ma astepte de prima data cu o furculita, sau un cutit ceva sa mi-i scoata poate ar fi fost mai bine.Sadic..stiu.
Nu imi pare rau, oricat as afirma asta, pentru ca daca am momente cand zic ca vreau sa il ascund pe undeva si sa nu il mai vad ever ( si aici nu fac referire la aspectul real, pentru ca nu mi-ar incapea intr-un buzunar), ma intorc la 5 secunde dupa ce am zis lucrul asta la ceea ce simt cu adevarat.
Finalul nu o sa il stiti, sau in fine..cum vreti sa il numiti , pentru ca deocamdata nu-l stiu nici eu.

Aici imi inchei postul pe ziua de azi , sau noaptea de azi avand in vedere cat e ora.


P.S. : THE SECRET.




***later edit : pana la urma s-a rezolvat, CITEZ: "a venit un Vasilica si ne-a aratat cum se infileteaza un bec."  :))) [with love Gherghina]

nu şi nu şi nuuuuuuuuu.

Şi ce să fac acum , când timpul trece prea repede, când ar fi trebuit încă să mă împiedic şi să cad în fund , nu să îmi iau viaţa în mâini.
Mi-e frică.Recunosc.
Nu ştiu cum ar trebui să reacţionez altfel.
Cert e că îmi dau cu pumnii în cap, pentru vremea când ziceam că vrea să fiu mare.
Nu vreau.
Vreau să rămân aşa, să opresc timpul în loc, dar totul să se mişte în acelaşi timp.
Mi-e groază când ştiu că o să se ducă tot, tot! ..TOT! 

Scuză-mă că îndrăznesc !

Apăi, într-adevăr sacrificiul suprem a fost făcut, ştiu ca nu a fost un sacrificiu, atunci ce ? milă? ce căcat a fost? Sau faci parte din categoria " i need attention" ?
Te înşeli dacă îţi trece prin minte că ar trebui să fac aia şi p-ailaltă doar că aşa are cucu' tău chef !
Te înşeli dragă , rău , dacă făcând pe fata bună , inocentă bla blaaaa bullshit, crezi că meriţi tot şi de toate, pentru  că să  îţi spun ceva , Raiul ( dacă e unul ) îl capeţi fără să ai aşteptări de la fiecare gest pe care îl faci.
Lumea nu se învârte în jurul tău.
Ca să fii supărat , trebuie neapărat să îţi fi murit câinele , pisica , sau că a dat o maşina peste tine şi nu îţi mai găseşti emisfera dreaptă a creierului.Pur şi simplu "mon cur" are zile când are chef să plângă să ţipe şi să cadă în depresii interminabileeeee , doar pentru că aşa are el chef.
Să îţi fac clar că nu ai nici sclavi, care să îţi stea la dispoziţie non-stop, pentru ca de! nu ai..
Şi da! Dumnezeule , încetează să transpui totul într-o competiţie.
Încerci să arunci altuia în cârcă toate defectele de care tu încerci (cred) să scapi?
Nu-ţi prea reuşeşte, uneori eşti prea supărăcioasă , exagerată, arogantă, şi chiar atotştiutoare.
Scuză-mă că nu te preaslăvesc, dar nu asta înţeleg prin prietenie.
Nu am vrut să fiu aşa de răutăcioasă, dar sunt nervoasă şi dezamăgită.
Sper să îţi dai seama într-o zi.